Revino,  Eminescu 


Dacă Eminescu aievea ar reînvia

Peste ţara de vis a mea şi a ta

Ce ne-ar spune din cereasca cetate,

Despre Dacia cuprinsă de străinătate


Eminescu de-ar reveni de pe orbită,

Ar plânge codrii tăiaţi şi apa otrăvită.

Din a sa plutire, veşnicul călător

Ar plânge prin vers, cu acelaşi dor


Ce aţi făcut cu ţara, ne-ar reproşa,

Unde sunt dacii mândri, ar întreba.

Câte vieţi şi bătălii vom mai pierde

Dacă lumină şi izbânda nu se vede.


Rugăciunea unui dac se aude din munţi,

Ne regăsim fără grai, prin anii cărunţi.

Dacă Eminescu, ar reveni printre noi,

Ce i-am spune oare, un neam de nevoi.


Revino, Eminescu, din stele şi uitare,

Tu eşti zeul nostru, a Daciei dezlegare

Eşti pururea-învierea, şi veşnic infinitul,

Te aşteptăm din cer, să reînvii prea Sfântul!


Tamara Tomiris Gorincioi




Viaţa ca un pian


Un pianist ciudat îmi acordează viaţa

Ca pe un pian, clape negre şi albe.

Valsuri astrale cu flori dimineaţa,

Simfonii în nopţile cu visele dalbe.


Un Beethoven rescrie Sonata lunii,

De ce, de ce acest clar de lumină

Cum să-l cuprind cu inimă să nu apună

Când clapele albe şi negre se ţin de mână.


Bucuria de a învinge această tristeţe

E oda ce mi-o cântă pianistul din stele

O pastorală cu beduini şi contese

Pianul dezacordat, ca zilele mele.


Ascult cum clapele ciudate cântă-n ploaie,

Acorduri desprinse din cer, amintirea.

Pianul se îndoaie şi simfonia aceasta mă doare,

Un pianist înnebunit îmi pune pe note iubirea. 


Tamara Tomiris Gorincioi